Imagini de poveste, surprinse în Parcul Național Retezat, situat în județul Hunedoara. În liniștea din pădurile ariei protejate a fost filmat și un cerb.

Iarna în pădurile din Parcul Național Retezat se arată în toată splendoarea sa și în câteva fotografii realizate de cei de la Romsilva, în timpul patrulărilor și acțiunilor de monitorizare.

Sursa foto: Regia Națională a Pădurilor-Romsilva

Situat în sud -vestul țării, pe teritoriul județului Hunedoara, Parcul Național Retezat este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor -Romsilva. Parcul are o suprafață de 38.047 de hectare, din care 19.988 hectare sunt păduri, 9.893 de hectare din acestea fiind în zone de protecție strictă sau integrală.

Parcul Național Retezat asigură un echilibru al faunei, existând carnivore mari, precum ursul, lupul sau râsul, mistreți, dar și animale erbivore, între care capra neagră, cerbul, căprioara. Acolo trăiesc 185 de specii de păsări și pot fi găsite 1.190 de specii de plante, din care 90 sunt specii endemice.

 

Vezi mai mult pe Realitatea de Hunedoara.