Vehiculul, care transportă o structură metalică, va pleca din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II joi, 16 februarie, urmând să ajungă în municipiul Reșița marți, 21 februarie.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că în perioada 16 – 21 februarie se va desfășura un transport cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A6 – Centura Lugoj – DN6 – DN58 – Reșița. Vehiculul transportă o structură metalică. „Lățimea maximă a vehiculului este 3,30 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. Menționăm că în conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră”, informează CNAIR.

Etapele de desfășurare a transportului vor fi stabilite de poliția rutieră, iar vehiculul va fi însoțit de două autovehicule de însoțire autorizate și de echipaje ale poliției rutiere. „Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu”, precizează CNAIR.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentElena Udrea rupe tăcerea: primul INTERVIU din închisoare. Anca Alexandrescu: Avem DOCUMENTELE SECRETE care dinamitează România! Și este abia începutul!
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET