Primăria Reșița ne înștiințează despre continuarea lucrărilor de asfaltare și reabilitare a sistemului de alimentare cu apă și cel de canalizare, astfel că vor fi necesare și se vor impune noi devieri de circulație pentru șoferii reșițeni.
Prin urmare, în data de 16 Octombrie 2019 va fi întreruptă temporar circulația pe strada Cireșului, între orele 11.00 și 16.00, în vederea efectuării unor lucrări de asfaltare a podului provizoriu din această zonă.
De asemenea, având în vedere lucrările la rețeaua de alimentare cu apă și la cea pentru canalizare realizate pe strada Petru Maior, se va închide în perioada 16.10.2019 – 15.11.2019 tronsonul de drum situat între intersecția străzilor Petru Maior cu B-dul A. I. Cuza și intersecția străzilor Petru Maior cu Gheorghe Șincai, zonă cunoscută ca „Fluturelu’”. Circulația autoturismelor, precum și cea a autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 t, va fi deviată pe B-dul A. I. Cuza, excepție la restricțiile impuse în această zonă o fac autovehiculele cu regim de circulație prioritară, dacă se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență.
Așadar, atenție șoferi la noile indicatoare și marcaje de circulație din aceste zone sau la semnalele polițistului rutier.