O rupere de nori a blocat practic municipiul Reșița, chiar dacă pentru numai câteva zeci de minute.
ANM avertizase, cu cod galben, că există riscul de averse și intensificări ale vântului. Pe Strada Canalului din Reșița a avut loc o alunecare de teren care a afectat două case iar pe alte străzi au fost inundate beciuri, curți și anexe gospodărești. Toate echipajele de intervenție ale ISU Semenic de la Reșița au fost scoase pe teren după ce reșițenii au înnroșit cu apeluri Numărul Unic de Urgență 112.
Potrivit pompierilor au fost semnalate inundații în toate zonele orașului.