Un tren care circula între Timişoara şi Reşiţa a deraiat marţi după-amiază în judeţul Caraş-Severin, după ce a lovit un copac dărâmat pe calea ferată din cauza furtunii. Traficul feroviar este blocat.

Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia feroviară este oprită pe secţia de cale ferată 922A, în zona localităţii Moniom, judeţul Caraş-Severin, din cauza deraierii unui tren care circula pe relaţia Timişoara Nord – Reşiţa Nord. Trenul a lovit un copac căzut pe calea ferată în urma unei furtuni. Cu doar câteva săptămâni în urmă un alt tren a deraiat în aceiași zonă, după ce o stâncă s-a prăbușit pe calea ferată tot din cauza fenomenelor meteo.

Tot Centrul Infotrafic al Poliției Române anunță că din cauza unui copac căzut pe calea ferată şi a lipsei de tensiune, circulaţia feroviară este oprită pe secţia de cale ferată 915 Caransebeş – Reşiţa Nord, între staţiile Brebu şi Ezeriş, tot judeţul Caraş-Severin.

Articolul precedentAlunecare de teren și inundații la Reșița FOTO VIDEO
Articolul următorUSR Caraș-Severin, atac dur la parlamentarii care au votat modificările la codul de procedură penală