Un bărbat de 46 de ani, care era dat în urmărire internațională după ce a atacat un alt român cu un cuțit în Germania a fost prins de polițiștii din Caraș-Severin.

Potrivit IPJ Caraș-Severin, polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale au pus în executare miercuri un mandat de aducere emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în baza unui mandat european de arestare pe numele unui bărbat de 46 de ani, din Oțelu Roșu, cercetat pentru vătămare corporală gravă.

Acesta era căutat de autoritățile din Germania după ce, în luna decembrie 2021, ar fi atacat cu un cuțit un alt român, într-o localitate din Germania, provocându-i acestuia leziuni la nivelul feței.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, urmând a fi prezentat Curții de Apel Timișoara pentru dispunerea procedurilor de extrădare.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentFără vize în SUA. Proiect privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waver, introdus în Senatul SUA
Articolul următorBiciclete în sistemul BIKE-SHARING, la Reșița, ca alternativă la transportul public