În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au depistat pe drumurile publice din Reșița trei tineri care conduceau autovehicule fiind sub influența băuturilor alcoolice și a unor substanțe psihoactive.

 

Un tânăr de 26 din Reșița a fost depistat ieri după-amiază, în jurul orei 16.30, pe strada Făgărașului din municipiu în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului și a drogurilor – cocaină, amfetamină și metamfetamină. „La testarea cu aparatul Drugtest a rezultat în cazul acestuia valoare pozitivă pentru trei substanțe psihoactive. De asemenea, bărbatul a fost testat cu privire la consumul de alcool, aparatul etilotest indicând o valoare de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea prezenței substanțelor și a alcoolului în sânge”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, Alina Boeru.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentTablouri furate, în valoare de peste 320 de mii de euro, recuperate de politiștii din Timiș și Caraș-Severin
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET