Polițiști de la Poliția Orașului Bocșa au oprit pentru control, pe strada Republicii din oraș, un autoturism care circula din direcția Timișoara-Reșița, condus de un bărbat de 39 de ani, din Reșița, în portbagajul mașinii polițiștii găsind 3.500 de pachete de țigări, fără timbru fiscal, posibil provenite din activități de contrabandă.
Întreaga cantitate de 70.000 de țigarete, estimate la peste 42.000 de lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul folosit la comiterea faptei a fost indisponibilizat.
La cercetarea la fața locului au participat și polițiști de la Serviciile de Investigare a Criminalității Economice și Criminalistic, din cadrul inspectoratului.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin