Prima plângere penală împotriva fostei conduceri a Consiliului Județean Caraș-Severin, pe care o face actualul președinte al instituției, vizează reabilitarea unui drum județean.
Valoarea, deși nu foarte mare, a crescut de 10 ori, de la aprobare până la finalizare, atrage atenția Romeo Dunca.
În plus, edilul susține că întregul proiect s-a încheiat cu semnătura inspectorului ISU, care nici măcar nu a fost la fața locului. Comisia de control trimisă pe teren de președintele Consiliului Județean susține, după investigații, că pe devize s-au introdus mult mai multe materiale decât cele folosite.
Romeo Dunca spune că în cazul acestei lucrări, prejudiciul este cel puțin 30 la sută, adică 150 de mii de lei.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin