Autoritățile medicale și guvernamentale din Caraș-Severin au gestionat exemplar cazul bărbatului suspect de infecție cu coronavirus și au respectat la virgulă toate procedurile crede ministrul sănătății.
Andrei Petru D. a ajuns în jurul orei 20,30 în UPU a Spitalului Județean de Urgență din Reșița și a fost investigat de către medicul de gardă, dr. Emil Bunda, unul dintre cei mai buni și apreciați medici de urgență ai Reșiței. Acesta, în timpul discuțiilor, a aflat de la asistentul medical că ar fi îngrijit și pacienți cu corona virus confirmat, după care pacientul a revenit asupra informației. Cu toate acestea Emil Bunda a sesizat de urgență condcerea DSP, a insistat pe discuțiile cu pacienții, la spital ajungând de urgență managerul și directorul DSP care a și dispus ca pacientul să fie depus în izolator iar personalul medical să poarte echipamentul specific de protecție.
A fost anunțat Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara care, potrivit procedurii, preiau pacientul și a fost cerută o Ambulanță cu izolator pentru transferul pacientului, în jurul orelor 22 pacientul plecând de la Spitalul din Reșița spre Timișoara.
Din fericire, investigațiile ulterioare și probele recoltate nu confirmă suspiciunea de infecție cu coronavirus. Totuși, dr. Rafila spune că, dată fiind perioada de incubație de 14 zile a acestui virus, pacientul ar trebui monitorizat în continuarea până la expirarea celor 14 zile, perioadă în care virusul mai poate fi activ.