În primele șase luni ale anului 2019, ca urmare a acțiunilor organizate pentru prevenirea și combaterea unor astfel de fapte, polițiștii din Mehedinți au confiscat cantitatea de 221 mc material lemnos în valoare de aproximativ 52.000 lei, au constatat 10 infracțiuni și au aplicat 12 sancțiuni contravenționale.
”Polițiștii fac apel la persoanele fizice care dețin suprafețe de fond forestier, să-și asigure servicii silvice de pază sau să le predea către ocoalele silvice autorizate pentru prevenirea tăierilor ilegale de material lemnos”, spune Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți.
Ultima acțiune a polițiștilor pentru combaterea acestor infracțiuni a avut loc miercuri, 10 iulie a.c.. Ofițerii specialiști ai Compartimentului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat o acţiune pe raza comunelor Şimian şi Husnicioara, ocazie cu care au identificat doi bărbați de 25 respectiv 32 ani, din comunele Şimian și Husnicioara, care au tăiat, fără a avea acest drept, și transportau pe raza satului Priboieşti, cantintatea de 2,8 m.c material lemnos, valoarea prejudiciului cauzat fondului forestier, fiind de 1.500 lei.
Bunurile fuseseră încărcate într-o autoutilitară, vehicul ce a fost reținut de polițiști pentru continuarea cercetărilor, lemnul fiind confiscat şi predat Ocolului Silvic Şimian.
În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori din fondul forestier naţional.
Trebuie spus că situația furturilor de lemn din Mehedinți afectează grav și Parcul Național Domogled-Valea Cernei, anul trecut DGA Mehedinți și DGA Gorj având o amplă acțiune în urma ștergerii mai multor semne de tăiere de copaci din arealul PN Domogled. Dosarul nu a fost nici acum trimis în judecată.
Sursa: Realitatea de Mehedinți