La sfârşitul săptămânii trecute, traficul prin punctele de trecere a frontierei a crescut semnificativ, deoarece tot mai mulţi cetăţeni români se întorc pentru a-şi petrece vacanţele în România sau aleg să îşi petreacă zilele libere în afara graniţelor ţării. 

Astfel, la nivelul întregii ţări, traficul total de persoane a crescut weekendul trecut cu aproximativ 17% (în perioada 13-15.07.2018 au trecut frontiera aproximativ 750.000 persoane), faţă de sfârşitul unei săptămâni din luna iunie, creşterea semnificativă înregistrându-se la intrarea în ţară – 27% (368.000 treceri persoane).

Tot sfârşitul săptămânii trecute, cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele de la frontiera româno-ungară (245.000 de persoane) şi cele aeroportuare (185.000 de persoane), iar la frontiera cu Bulgaria au efectuat formalităţile peste 125.000 de persoane, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire.

Acest fapt a determinat, încă de la începutul lunii verii, adaptarea misiunilor Poliţiei de Frontieră în scopul fluidizării traficului în punctele de trecere a frontierei şi asigurării unui climat de siguranţă şi ordine publică în zona de competenţă. În acest sens, peste 4.000poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

În această perioadă, conducerea Poliţiei de Frontieră Române a dispus structurilor teritoriale o serie de măsuri prin care să-şi adapteze misiunile şi resursele umane şi materiale la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ, astfel:

  • S-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, iar în punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;
  • Este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora și, în funcție de valorile de trafic, sunt create fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz;
  • Au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă;
  • Desfăşurarea unor acţiuni comune la nivel local cu structurile Poliţiei Române şi Jandarmeriei Române, în scopul asigurării unui climat de normalitate şi siguranţă civică în zona de competenţă;
  • Colaborarea între Garda de Coastă şi I.S.U. Constanţa în vederea asigurării unui dispozitiv comun de acţiune în evenimentele de căutare şi salvare pe mare;
  • Intensificarea relaţiilor de conlucrare şi colaborare cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, precum şi cu administraţia publică locală, pentru rezolvarea, în comun, a problemelor turiştilor, dar şi ale localnicilor.

Recomandări:

  • Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
  • Reamintim că pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
Articolul precedentElevii mai buni ca dascălii: în Caraș-Severin doar o treime dintre concurenți au luat examenul de titularizare
Articolul următorUn copil din Caraș-Severin va primi o inimă nouă la Târgu Mureș