Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin nu a ratat nici în acest an ocazia să ne anunțe că, în fiecare an, în 5 IUNIE, se celebrează Ziua Mondială a Mediului.
Marcarea acestei zile reprezintă unul dintre principalele mijloace prin care Organizaţia Naţiunilor Unite încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător şi în acelaşi timp să sensibilizeze factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens.
Aniversarea acestei zile a fost stabilită în 1972 în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, cu scopul de a marca deschiderea Conferinţei de la Stockholm asupra Mediului care a condus la crearea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) în vederea implementării coerente a dimensiunii de mediu, a dezvoltării durabile în cadrul sistemului ONU.
Începând din 1987, Ziua mondială a mediului înconjurător a fost găzduită de câte o ţară, unde au avut loc festivităţile oficiale la nivel mondial” transmite Mihai Dănuț Cepeha, directorul APM Caraș-Severin.
Tema din 2020 a acestei zile este “Biodiversitatea” – o cerere de acțiune pentru combaterea dispariției speciilor aflate în creștere și degradarea lumii naturale. Peste un milion de specii de animale riscă să fie pe cale de dispariție, în mare parte din cauza activităților umane. Anul acesta țara care găzduiește celebrarea Zilei Mondiale a Mediului este Columbia, în parteneriat cu Germania. Columbia are una dintre cele mai mari diversități de specii din lume, se laudă printre multe altele, cu 3500 tipuri de orhidee și 19 % din tipurile de păsări din lume. Guvernul a declarat conservarea biodiversității o prioritate națională.
”Ziua Mondială a Mediului în 2020 ne va îndemna să regândim modul în care sistemele noastre economice au evoluat și au avut impact asupra mediului.
Acestea sunt probleme pe care lumea nu le poate pierde din vedere, alături de combaterea pandemiei de coronavirus și actuala criză climatică” mai spune Cepeha.
Pentru a marca acest eveniment Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin va desfășura un concurs de desene având ca temă protejarea mediului și conservarea biodiversității, la care vor participa elevii clasei a III-a A de la Școala Generală nr. 7 Reșița – prof. Cristina Ardeleanu, elevii clasei a II-a A de la Școala Generală nr. 8 Reșița – prof. Învățător Adria Maria Cărăușan și elevii clasei a III-a A de la Colegiul Național „Traian Lalescu” – prof. Învățător Daniela Osman.