În cadrul proiectului „Salvăm Morile de Apă”, Asociația Acasă în Banat a reușit să susțină 3 comune din judetul Caraș Severin, aflate în dificultate, prin punerea în valoare a morilor de apă din punct de vedere turistic, oferind un model alternativ și sustenabil pentru dezvoltarea locală. Astfel, au fost amenajate 3 trasee turistice și au fost puse în funcțiune 12 mori de apă: la Gârnic, Șopotu Nou și Pârvova, ce pot genera venituri pentru cei peste 1500 de localnici din vânzarea către turiști a făinii proaspăt măcinate și a produselor derivate. Proiectul „Salvăm Morile de Apă” a fost finanțat de Fundația Orange cu suma de 32.000 lei, prin intermediul ”Susține un ONG”, program anual ce încurajează participarea activă a angajaților companiei în proiecte sociale.
Proiectul a cumulat aproximativ 4.000 de ore de muncă (pe parcursul a 10 zile) din partea a 160 de voluntari veniți din toate colțurile țării. Voluntarii și-au dorit să contribuie la salvarea patrimoniului mulinologic și la bunăstarea comunităților locale. În total, voluntarii au refăcut 8 acoperișuri, au repus în funcțiune 5 mori de apă oprite, au reparat fundații și au săpat canalele de aducere a apei. Pentru a include morile de apă în circuitul turistic, au fost refăcute podețele de acces, construite balustrade, trepte și cărări, au fost montate indicatoare și plăcuțe informative.
„Suntem la finalul unui proiect extraordinar care ne-a purtat prin unele din cele mai pitorești sate din zona Banatului. A fost o mobilizare extraordinară, atât din partea voluntarilor cât și din partea localnicilor care ne-au susținut și s-au implicat pentru reușita acestui proiect. Ne dorim ca localnicii să devină conștienți că aceste mori de apă sunt adevărate valori care trebuie păstrate și folosite în continuare. Sunt convins că valorificarea patrimoniului local, agricultura ecologică și agroturismul sunt șansa satelor din Banatul montan. Asociația noastră va continua în următorii ani să lucreze îndeaproape cu aceste comunități pentru a le ajuta să intre în circuitul turistic”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin