Ionuț Popovici, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a avut o postare extrem de dură la adresa președintelui PSD Liviu Dragnea, în urma sentinței de condamnare în dosarul ”Bombonica”.
Renumit pentru râsul său șmecheresc, pe sub mustață, il irită pe Popovici, care-i transmite: ”Nu râde Dragnea! Liviu, ai greşit, du-te la puşcărie!”.
Popovici își și argumentează susținerea: ”Iată că după ce pronunţarea sentinţei în dosarul în care Liviu Dragnea este cercetat a fost amânată de câteva ori, astăzi, în sfârşit se poate spune că justiţia nu s-a lăsat intimidată, cu toate încercările disperate ale unora, de schimbare a legilor, în timpul nopţii.
Poziţia lui Dragnea a scăzut în acest moment, chiar dacă sentinţa nu e definitivă. Problema care ne macină, însă, se referă la „soldaţii” lui Dragnea, care vor dori, cu şi mai mare aplomb, schimbarea legilor care privesc abuzul în serviciu, aşa încât, până la viitoarea decizie a justiţiei să nu mai fie valabilă! Îmi permit să sper că acest lucru nu se va întâmpla!”.
Cel supranumit ”Comisarul” preia discursul șefului său de partid, Traian Băsescu, și compară România cu democrațiile occidentale, cu care suntem împreună în Uniunea Europeană. ”Ce ţară suntem, dacă o personalitate politică de acest rang rămâne necondamnată, în condiţiile în care omul simplu plăteşte cu vârf şi îndesat, cu ani de puşcărie, pentru o raţă furată? Şi să nu uităm că Dragnea mai are o condamnare definitivă, la doi ani cu suspendare, în dosarul Referendumului. Nutresc speranţa că în România scara valorilor va fi refăcută şi că nu vom fi catalogaţi, din nou, de europeni, drept o ţară în care corupţia este „la ea acasă”.” mai scrie Ionuț Popovici pe contul său de facebook.
Vicepreședintele CJ Caraș-Severin încheie la fel de dur postarea cum o și începe: ”Ai greşit, Liviu Dragnea! Du-te la puşcărie! Justiţia este una pentru toţi, fie vorba de oameni simpli, fie vorba de politicienii de rang înalt!”.