Vicepremierul Raluca Turcan propune „o nouă Constituție și implicit o nouă Curte Constituțională, depolitizată, care să nu-și mai aroge dreptul de a se pronunța pe cazuri individuale și de a executa ordine politice”.

„Dacă vrem să nu mai fim martorii unei decizii de genul celei de astăzi a CEDO – care a dat dreptate Laurei Codruța Kovesi, dând o palmă severă CCR – pașii ar fi următorii:

1. Să ieșim cu bine din criza Covid-19;

2. În urma alegerilor să se configureze o majoritate politică democratică și dedicată reconstrucției României, cu o puternică voință politică;

3. Să se creeze o nouă Constituantă. Consider că este nevoie de acest lucru pentru că orice eventual proiect de modificare a Constituției trebuie să treacă automat prin evaluarea de constituționalitate a actualei CCR, ceea ce ar face imposibilă reformarea acestui organism, în actuala sa structură;

4. Să generăm o nouă Constituție și implicit o nouă Curte Constituțională, depolitizată, care să nu-și mai aroge dreptul de a se pronunța pe cazuri individuale și de a executa ordine politice”, se arată pe pagina de Facebook a Ralucăi Turcan.

Articolul precedentLiderul PMP, Eugen Tomac: Niciun partid nu dorește eliminarea subvențiilor partidelor!
Articolul următorNoul bilanț anunțat de autorități confirmă 14.107 persoane infectate cu virusul COVID–19 și 5.788 persoane au fost declarate vindecate