După ce la începutul lunii aprilie, în Cimitirul 7 de pe strada Mureşeni, comisia de inventariere a identificat 17 locuri de veci părăsite, care au intrat mai apoi în proprietatea privată a municipalităţii şi, ulterior, au fost valorificate, a fost rândul altor două cimitire să fie verificate de către angajaţii primăriei
E vorba de Cimitirul 5, amplasat pe strada Cloşca şi Cimitirul 6, din strada Aviatorilor. În cele două locaţii s-au găsit 34 de locuri de veci abandonate (15 locuri în Cimitirul 5 şi 19 locuri în Cimitirul 6). Nici de această dată titularii nu şi-au reînnoit contractele de concesiune şi nu şi-au onorat toate obligaţiile către primărie, fiind de altfel notificaţi în acest sens.
Locurile de veci respective, cu lucrările funerare părăsite, au intrat în administrarea Direcţiei de Întreţinere şi Repararea Patrimoniului din cadrul primăriei, ca urmare a unei decizii recente a Consiliul Local, urmând ca în cel mai scurt timp să fie atribuite pentru noi înmormântări, după procedura de evaluare şi înregistrare în evidenţele mijloacelor fixe.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin