Un polițist de la Biroul Rutier al Poliției Municipiului Reșița, în timp ce se afla la cumpărături într-un magazin din municipiu, a surprins un bărbat care a ascuns sub haine o sticlă cu alcool cu scopul de a trece de casele de marcat fără să plătească.
Polițistul aflat în timpul liber a acționat imediat, chemând în sprijin patrula de poliție aflată în serviciu și oprindu-l pe bărbatul respectiv să plece din magazin până la sosirea echipajului de poliție.
Asupra tânărului de 28 de ani a fost găsită o sticlă cu alcool în valoare de aproximativ 60 de lei, care a fost restituită reprezentanților magazinului.
Polițiștii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt și continuă cercetările.
„Îl felicităm pe colegul nostru pentru spiritul polițienesc și civic de care a dat dovadă, acesta remarcându-se și anul trecut, când în timp ce se afla în patrulă cu o colegă, au găsit pe stradă un copil rătăcit, de doar 3 ani, care se pierduse de părinții lui și într-un timp foarte scurt au reușit să îl încredințeze familiei”, au transmis reprezentantii IPJ Caras-Severin.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin