Salvamontiștii din stațiunea Băile Herculane au intervenit pentru recuperarea unor turiști care s-au rătăcit în masivul Domogled, într-o zonă greu accesibilă. Misiunea a durat câteva ore și s-a terminat cu succes, cele două persoane fiind prleuate în siguranță.
Salvamontiștii au fsot anunțați că două persoane s-au rătăcit în timp ce se întorceau dintr-o drumeție în masivul Domogled, au părăsit trasuel marcat și au ajuns în zona unei prăpăstii de unde nu mai puteau înainta. În căutare alor au plecat două echipe de salavamontișit, dar și elicopterul SMURD cu echipaj specializat în misiuni montane. Din cauza unor turbulențe, aelicopetrul nu a putut interveni și întreaga misiune de salvare a fost desfășurată terestru, de către salvamontiști.
În astfel de situații, când pierd potecile marcate, salvamontiștii le recomandă turștilor să nu continue în speranța că vor ajunge într-o zonă singură, ci să înverce să revină la traseul inițial.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin