Trenul Timișoara-București, cu 200 de călători, este oprit, duminică, între stațiile Topleț și Valea Cernei, din Caraș-Severin.

Potrivit Centrului Infotrafic, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pe raza Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Timişoara se înregistrează mai multe probleme.

Astfel, circulaţia feroviară pe magistrala 900 este întreruptă între staţiile CF Topleţ şi Valea Cernei, în judeţul Caraş-Severin, după ce mai multe crengi de copac au căzut peste firul de înaltă tensiune şi l-au rupt. Trenul IR 1696, care se deplasa pe relaţia Timişoara – Bucureşti și în care sunt aproximativ 200 de călători, staţionează.

Totodată, din cauza vremii nefavorabile, în timpul nopții de sâmbătă spre duminică a fost închisă circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 922 Vasiova – Reşiţa, în judeţul Caraş-Severin.

”La această oră, echipele de intervenție acționează în teren pe 4 secții de cale ferată de pe raza regionalelor Craiova și Timișoara pentru remedierea deranjamentelor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică: Valea Sadului – Lainici, Lunca Budieni – Bărbătești, Valea Cernei – Turnu Severin și Vărădia -Săvârșin, unde nu există tensiune în firul de contact, din cauza copacilor căzuți pe calea ferată.

În intervalul orar necesar operațiunilor de verificare și intervenție, traficul feroviar pe distanțele respective a fost oprit pentru a permite accesul și intervenția drezinelor și a personalului specializat, trenurile care circulau pe traseele respective fiind oprite în alte stații de pe traseu” ne-a declarat Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA.

În continuare, mai spune Brânzan, echipele feroviare fac verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor aflate sub incidența celor două coduri de vreme nefavorabilă, iar pe segmentele unde situația o impune se va interveni operativ cu personal și utilaje, astfel încât să menținem operational traficul pe toate magistralele.

”Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească. De asemenea, călătorii se pot informa cu privire la ora de sosire/de plecare a trenurilor din gările București Nord, Brașov, Craiova, Iași și Timișoara pe site-ul www.cfr.ro, la domeniul camere web sau accesând direct link-ul http://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/2273-camere-web

CFR SA îi asigură pe călători că toate măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajaţii feroviari au ca principal scop circulaţia trenurilor în condiţii de siguranţă” explică Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA.

Nu sunt anunţate porturi sau aeroporturi închise, mai anunță Centrul Infotrafic.

Articolul precedentMeteorologii au prelungit codul portocaliu
Articolul următorNoapte de coșmar pentru zeci de mii de familii, fără curent în mijlocul nămeților