Un tren a deraiat sâmbătă după amiază în apropierea stației Vasiova din orașul Bocșa al județului Caraș-Severin.
Din păcate nu este nici pe departe primul asemenea eveniment în zonă, în județul Caraș-Severin fiind peste 10 deraieri numai în ultimul an. De astă dată acest tren se pare că aparține companiei Regio Călători, un tren privat care operează pe relația Timișoara Nord-Reșița Nord.
În prezent circulația este blocată pe relația Reșița-Timișoara, în apropierea stației Vasiova, respectiv Moniom, pasagerii fiind transbordați cu autobuze.