Trei persoane care circulau pe carosabil au fost lovite de un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani. Un bărbat a fost transportat în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Reșița, însă medicii nu l-au mai putut salva.
Accidentul s-a produs pe strada Căminelor din Reșița. „Un șofer care conducea un autoturism pe această stradă a surprins pe partea carosabilă un grup de trei pietoni. Din primele verificări a rezultat faptul că accidentul nu avut loc în zona trecerii de pietoni”, informează reporezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
În urma accidentului, una dintre persoanele lovite de autoturism, un bărbat în vârstă de 49 de ani, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, în stare gravă. La scurt timp după ce a ajuns la unitatea medicală, bărbatul a decedat din cauza rănilor suferite, confrom resita.ro.
Conducătorul auto, un tânăr de 22 de ani, a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și modificarea urmelor locului accidentului.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin