Tragedie mare la Reșița unde două persoane, mamă și fiu, au murit în această dimineață intoxicate cu monoxid de carbon, în locuința lor de pe Str. Cireșului din municipiu.
”In urma unui apel 112, in jurul orelor 07.47, pompieri din cadrul Detasamentului de Pompieri Resita, actioneaza de urgenta in cazul a doua persoane posibil intoxicate cu monoxid de carbon, din Resita. Acestea au fost gasite inconstiente si s-a inceput procedura de resuscitare cardio-pulmonara” transmite Adrian Manofu de la ISU Semenic.
Din nefericire, cu toată strădania medicilor de la SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță, procedura de resuscitare nu a avut succes.