Din 2024, reșițenii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru taxele și impozitele locale. Acesta vor fi indexate cu rata inflației, hotărârea în acest sens fiind luată în ședința ordinară a Consiliului Local.
„Legiuitorul ne obligă, în fiecare an, să acomodăm taxele fiscale cu inflația. Vorbim despre taxele pe anul 2024, dar am făcut-o din timp ca să nu aglomerăm lucrurile pe finalul anului. Este o chestiune pe care trebuie să o facem, nici nu putem discuta dacă vrem sau nu vrem. Evident și aici cei de stânga au încercat să plângă puțin pe umărul contribuabililor, dar am mai văzut situații în care cu o mână îl ține de umăr și cu cealaltă fură banii din buzunar. Deci, eu prefer să fim deschiși, să fim onești și să nu încercăm să mângâiem omul cu o mână și cu cealaltă să îi luăm banii din buzunar”, a precizat primarul Reșiței.
Proiectul privind indexarea cu rata inflației a valorilor impozabile, impozitelor, taxelor locale și amenzilor pentru anul fiscal 2024 a fost votat în cea mai recentă ședință a Consiliului Local Reșița. Majorarea va fi de 13,8%
Sursa: Realitatea de Caras-Severin