În perioada 02 – 15 iulie 2018, un grup de 14 studenți din anii II și III de studiu din cadrul Facultății de Energetică și Inginerie Electrică a Universității Tehnice a Moldovei – Chișinău efectuează stagiul de practică la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița.
Colaborarea dintre cele două instituții de învățământ superior, inițiată în anul 1996, se numără în rândul parteneriatelor dinamice ale universității, ajungând în prezent la cel de-al 21-lea grup de studenți veniți la Reșița în cadrul Facultății de Inginerie și Management în schimb de experiență.
Coordonatorul de practică din partea UEMR, ș.l. dr. ing. Elisabeta Spunei, a mijlocit repartizarea studenților basarabeni la partenerii de practică ai universității: Electro Euro Star SRL, Electro-Consult Caraș SRL, Messer Reșița, Plastomet SA, Reductoare Reșița & Regenerabile, Spaleck SRL.
De asemenea, pe perioada stagiului sunt prevăzute o serie de vizite tematice la CHE Porțile de Fier I și CHE Grebla.