Sport· 2 min citire

Cristiano Ronaldo le-a închis gura criticilor! Reacția care a făcut înconjurul lumii după Portugalia - Uzbekistan 5-0

Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo

Publicat24 iun. 2026, 08:08
Actualizat24 iun. 2026, 08:09

Cristiano Ronaldo a lăsat în urmă prestația modestă din debutul Campionatului Mondial, când Portugalia nu a impresionat în confruntarea cu RD Congo. În duelul următor, contra Uzbekistanului, starul lusitan a arătat cu totul altă față, fiind unul dintre cei mai buni oameni de pe teren și reușind să marcheze de două ori în succesul categoric al echipei sale.

La această ediție a turneului final, marile vedete au ieșit rapid la rampă. Lionel Messi a deschis seria recitalurilor cu un hat-trick împotriva Algeriei, în timp ce Kylian Mbappe, Erling Haaland și Harry Kane au bifat câte o dublă încă din primul meci.

În schimb, Cristiano Ronaldo a fost singurul dintre marii favoriți la titlul de golgheter care nu și-a trecut numele pe tabelă în etapa inaugurală, motiv pentru care a devenit ținta numeroaselor critici. Între cele două partide, presiunea asupra sa a crescut considerabil, însă atacantul Portugaliei a răspuns exact așa cum știe mai bine: pe teren.

După ce a înscris de două ori împotriva Uzbekistanului și a avut o contribuție importantă la jocul echipei, Ronaldo a oferit un moment spectaculos la finalul partidei. În timp ce camerele de filmat îl urmăreau, acesta a repetat celebra replică din seria „Terminator”: „M-am întors! M-am întors!”.

Ulterior, întrebat de jurnaliști de ce a ales să transmită acel mesaj imediat după fluierul final, portughezul a răspuns scurt: „Ca să nu mă uite!”.

„Sunt foarte fericit, dar cel mai important este munca pe care a depus-o echipa și încrederea pe care am avut-o. În timpul săptămânii am fost criticați din toate părțile, știam că se va întâmpla așa, însă echipa a muncit foarte bine și am progresat mult. Uneori, răul aduce și ceva bun. Este întotdeauna frumos să dobori recorduri, însă cel mai important este să ajut echipa să-și atingă obiectivele. Acum obiectivul era calificarea în faza eliminatorie. Cu patru puncte, cred că suntem deja calificați. Sunt foarte fericit.

Dumnezeu îi ajută pe cei care muncesc. Știam că și colegii mei mă vor ajuta. A fost o săptămână dificilă, o săptămână întunecată. Părea că lumea mă retrăsese deja din fotbal, dar am rezistat, așa cum am făcut mereu, pentru că am încredere în munca mea. A fost greu, trebuie să recunosc, dar ne-am întors!”, a declarat Cristiano Ronaldo.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News

Mai multe știri din Sport