Social· 3 min citire

Angajații români au nevoie de zece zile consecutive de vacanță pentru a se reface complet (studiu)

Angajați români

Angajați români

Publicat18 aug. 2026, 11:20
Sursărealitatea.net

Angajații din România consideră că au nevoie, în medie, de zece zile consecutive de vacanță, inclusiv weekendurile, pentru a-și reface pe deplin energia, durata fiind mai mică decât media europeană, de 13 zile, relevă studiul internațional HR & Payroll Pulse 2026, realizat de SD Worx, în rândul a 16.500 de angajați din 16 țări europene.


Conform cercetării, mai mult de jumătate dintre angajații români (52%) spun că o vacanță de 7 până la 14 zile este perioada minimă de care au nevoie pentru a se recupera complet. Aproape un sfert (23%) consideră că le sunt suficiente mai puțin de șapte zile, în timp ce 15% au nevoie de peste două săptămâni. Un angajat din zece nu poate estima durata necesară.

În prezent, angajații români beneficiază, în medie, de 24 de zile de concediu plătit pe an. În mod ideal, raportat la cerințele realiste ale locului de muncă, aceștia și-ar dori aproximativ 31 de zile - cu peste șase zile mai mult decât primesc în prezent.

Aproape două treimi dintre respondenți (64%) consideră că un concediu anual ideal ar trebui să însumeze cel puțin 30 de zile.

'Rezultatele arată că recuperarea nu depinde doar de numărul total al zilelor de concediu, ci și de posibilitatea angajaților de a le utiliza într-un mod care răspunde nevoilor lor. O perioadă suficient de lungă pentru deconectare, alături de pauze distribuite pe parcursul anului, poate susține starea de bine și capacitatea de concentrare. Pentru angajatori, provocarea este să ofere flexibilitate, păstrând în același timp continuitatea activității și un volum de muncă echilibrat în echipe', a declarat Ciprian Chiorean, General Manager SD Worx România, în comunicat.

Aproximativ 80% dintre angajații români trebuie să solicite concediul înainte de a-l lua. Pentru aceștia, termenul mediu de depunere a cererii este de 29 de zile, comparativ cu media europeană de 39 de zile. Ceilalți 20% declară că nu trebuie să solicite concediul în prealabil.

'Planificarea din timp le permite organizațiilor să anticipeze perioadele aglomerate și să distribuie mai bine responsabilitățile. În același timp, procesul trebuie să rămână suficient de flexibil pentru ca angajații să își poată lua concediul atunci când au cu adevărat nevoie de recuperare. Dialogul în echipă și regulile clare sunt esențiale pentru găsirea acestui echilibru', a adăugat Ciprian Chiorean.

Doar 57% dintre angajații români spun că au reușit să își ia toate zilele de concediu în ultimul an. Aproape 28% nu au reușit, iar 15% au o poziție neutră.

În același timp, 54% consideră că își pot lua concediu fără să creeze presiune suplimentară pentru ei sau pentru colegi. Pentru 21%, absența de la serviciu generează însă o altfel de situație.

Rolul managerilor rămâne important: 45% dintre respondenți se simt încurajați de manager să își ia concediul în mod regulat, în timp ce 26% nu percep acest sprijin.

'Datele arată că existența zilelor de concediu nu garantează automat și utilizarea lor. Modul în care este planificată activitatea, capacitatea echipelor de a prelua temporar responsabilități și atitudinea managerilor influențează experiența reală a angajaților. Organizațiile pot sprijini recuperarea prin reguli clare, planificarea din timp a perioadelor aglomerate, distribuirea echilibrată a sarcinilor și încurajarea angajaților să își folosească zilele de concediu fără sentimentul de vinovăție', concluzionează autorii studiului.

SD Worx este un furnizor european de servicii HR și salarizare.

Studiul a fost realizat între 27 ianuarie și 20 februarie 2026 în 16 țări europene (Belgia, Germania, Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Croația, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Spania, Regatul Unit și Suedia), de către SD Worx Research Institute. Au fost chestionați în total 5.936 de decidenți HR și 16.500 de angajați, din care aproape 1.000 din România.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News

Mai multe știri din Social