PSD avertizează asupra retragerii de la guvernare. Daniel Zamfir: "Avem două lucruri absolut obligatorii pe care le impunem"

Daniel Zamfir, lider PSD
PSD iese de la guvernare dacă Bolojan nu acceptă condițiile, a declarat în exclusivitate în emisiunea Raport de zi la Realitatea PLUS, senatorul Daniel Zamfir. „Avem două lucruri absolut obligatorii pe care le impunem", a mai adăugat acesta.
„... am pus capăt acestui tăvălug al tăierilor. Știți bine, acum două săptămâni am zis: ori pachetul ăsta de reformă, ori vă căutați alți parteneri de guvernare. El va intra în vigoare.
Urmează altă probă de foc care va însemna bugetul de stat, unde acolo ori va fi ca PSD, ori își vor căuta alți parteneri de guvernare sau vor face alte majorități.
Și acolo avem două lucruri absolut obligatorii pe care să le impunem, și anume: acel pachet social despre care vorbeam, pentru că oamenii deja sunt - sau o mare parte din ei sunt - într-o situație foarte grea, iar Guvernul trebuie să vină cu acele măsuri de sprijin pe care le-am propus. Și, nu în ultimul rând, o condiție obligatorie este să se mențină acel nivel al investițiilor, tocmai pentru a evita afundarea în recesiune”, a declarat pentru Realitatea PLUS senatorul social-democrat.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT (PSD). Notificare privind transparența la
https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-psd-2026
Citește și:
- 16:00 - Fratele lui Radu Mazăre, bun de plată. Fostul senator Alexandru Mazăre, obligat să dea statului 130.000 de euro pe care nu îi poate justifica
- 14:34 - Judecătoarea care a acuzat presiuni asupra Justiție din partea lui Dragoș Pîslaru: "Aștept să mă dea și în judecată. Este trist că s-a ajuns aici"
- 13:13 - Traian Băsescu redobândește cetățenia Republicii Moldova
- 12:50 - Ministrul Nazare, vești bune din economie: Deficitul și cheltuielile au scăzut
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News














