Vigilență la Grădinari: 11 migranți și 2 călăuze au căzut pe mâna polițiștilor de frontieră VIDEO

1529576476204-2832-S4
Un grup de 13 cetăţeni din Irak, Iran, Afganistan şi Pakistan, care au încercat să intre ilegal în România, au fost depistaţi, la frontiera cu Serbia, de poliţiştii de frontieră din Oraviţa."În data de 19.06.2018, ora 20:20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa - I.T.P.F. Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în urma acţiunii au depistat, pe raza localităţii de frontieră Grădinari, 13 cetăţeni străini care s-au deplasat de la frontiera cu Serbia spre interiorul ţării şi urmau a se urca într-un microbuz înmatriculat în Suedia, condus de un cetăţean român. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, persoanele în cauză au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări", se arată într-un comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt cinci cetăţeni din Iran, şase din Irak, unul din Afganistan şi unul din Pakistan. Dintre aceştia, patru sunt femei şi nouă sunt bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani.La cercetări, persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei. Totodată, s-a stabilit faptul că cetăţeanul pakistanez şi cel afgan i-au călăuzit pe ceilalţi unsprezece cetăţeni străini pentru a trece ilegal frontiera din Serbia, urmând a fi preluaţi de şoferul român.În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, faţă de cei unsprezece, şi de trafic de migranţi pentru cele trei călăuze. Urmează să fie anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie, se precizează în comunicat.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

