REZULTATELE FINALE ALE EXAMENULUI DE TITULARIZARE

REZULTATELE FINALE ALE EXAMENULUI DE TITULARIZARE
Ministerul Educației va face publice rezultatele finale ale examenului de titularizare, după soluționarea contestațiilor
Astăzi, Ministerul Educației va face publice rezultatele finale ale examenului de titularizare, după soluționarea contestațiilor.
Potrivit datelor oficiale, înainte de contestații, aproape 42% dintre cei care au susținut proba scrisă au obținut note peste 7, iar 74 de persoane au obținut nota maximă, 10.
Pentru a deveni titulari și a obține un contract pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7 la proba scrisă, precum și la proba practică sau la inspecția specială la clasă, în conformitate cu specificul fiecărui profil.
Candidații care obțin minim nota 5 la examenul scris și la cel practic pot fi angajați ca suplinitori, pentru o perioadă determinată. Distribuirea candidaților pe posturi de titulari se va realiza în funcție de mediile obținute, în ședințe publice organizate de inspectoratele școlare între 1 și 6 august.
În acest an, 11 persoane au fost excluse din examen pentru fraudă sau încercări de fraudare.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News











