Reșițean găsit cu droguri asupra sa la Timișoara

halucinogene 1
Duminică, 2 decembrie a.c., în jurul orei 4, pe timpul desfăşurării serviciului de ordine publică, un echipaj de jandarmi din Gruparea Mobilă Timişoara a depistat o persoană care avea asupra sa substanţe interzise. Aceasta se afla într-un autoturism, într-o parcare situată în Calea Şagului din municipiul Timișoara.
Persoana depistată era însoţită iar, la vederea echipajului de jandarmi, a avut un comportament suspect. Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii acestora iar, la controlul preventiv efectuat, au găsit, în autovehicul, opt pliculeţe din staniol având, în conţinut, un praf de culoare albă şi 15 pastile despre care există suspiciunea că au efect”Persoana care, de la început a avut un comportament suspect, a declarat că cele găsite îi aparţin. Ea a fost identificată, fiind un tânăr în vârstă de 22 de ani, cu domiciliul în municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere faptul că reprezintă infracțiune „deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept” ne-a declarat lt. col. Emilia Margareta Fînață, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News














