Promisiuni pentru dezvoltarea transportului în vestul țării

Promisiuni pentru dezvoltarea transportului în vestul țării
Printre obiectivele avute în vedere se numără autostrăzile, drumurile expres și pasajele feroviare suspendate
Vizita ministrului Transporturilor, Lucian Bode, la Timișoara, s-a lăsat cu noi promisiuni de dezvoltare și modernizare a transporturilor în vestul țării. S-a făcut referire la proiecte mai vechi, care s-au împotmolit, dar și la planuri pentru altele noi.
Printre obiectivele avute în vedere se numără autostrăzile, drumurile expres și pasajele feroviare suspendate. Concret, ministrul a vorbit despre finalizarea autostrăzii Lugoj-Deva, dar și de o șosea rapidă care să lege Timișoara de granița cu Serbia, până la Moravița. Un alt drum expres aflat în plan este cel care ar duce de la Lugoj la Drobeta Turnu severin, dar și altul, intre localitățile Caransebeș, Reșița și Voiteg.
În privința infrastructurii feroviare, proiectele de care va beneficia Timișul sunt: modernizarea liniei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad, din care 35,86 km în județul Timiş, Lotul 3 Timișoara Est – Ronaţ Triaj (13,86 km în județul Timiş), Lot 4 Ronaţ Triaj – Orţişoara – Arad şi Aradul Nou – Glogovăţ (22 km în județul Timiş), reabilitarea fațadei, reparații la platforme, iluminat, acces la intrări în Gara Timișoara Nord și reparații ale accesului la peron liniei 1 și la tunelul pietonal, realizarea conexiunii feroviare cu Aeroportul Internațional „Traian Vuia”.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

