Actualitate· 2 min citire

Preşedintele Columbiei solicită ONU să se reunească „imediat” după exploziile din Caracas

3 ian. 2026, 08:42
Actualizat: 3 ian. 2026, 08:42
Preşedintele Columbiei solicită ONU să se reunească „imediat” după exploziile din Caracas

Preşedintele Columbiei solicită ONU să se reunească „imediat” după exploziile din Caracas

Articol scris de Realitatea de Caras-Severin

Explozii puternice s-au auzit sâmbătă în capitala venezueleană

Preşedintele columbian Gustavo Petro a cerut ONU să se „reunească imediat” după ce au fost auzite explozii în capitala venezueleană Caracas, relatează CNN.

Explozii puternice s-au auzit sâmbătă în capitala venezueleană în jurul orei 2:00 dimineaţa (8:00, ora României), ora locală (0:50 ET).

„În acest moment se bombardează la Caracas. Alertaţi lumea, au atacat Venezuela”, a scris preşedintele Petro pe X, la scurt timp după ora 2:00, ora locală din Columbia.

Petro nu a specificat de unde ştie că au avut loc bombardamente şi nu a specificat cine sunt „ei”.

Columbia este cu o oră în urma capitalei Venezuelei, Caracas, menţionează CNN.

„Bombardamentul se face cu rachete. OAS (Organizaţia Statelor Americane) şi ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) trebuie să se reunească imediat”, a scris liderul columbian.

De la 1 ianuarie, Columbia este membru al Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Anul trecut, în septembrie, Statele Unite au revocat viza președintelui columbian Gustavo Petro după un discurs considerat incitator la o manifestație pro-palestiniană din New York.

Petro a fost filmat vorbind prin megafon unei mulțimi, chemând „națiunile lumii” să contribuie cu soldați pentru o armată „mai mare decât cea a SUA”, informează AFP.

Momentul controversat a venit când liderul de stânga le-a cerut soldaților americani să nu „îndrepte armele către umanitate” și să nu asculte ordinele lui Trump.

„Astăzi, președintele columbian a stat pe o stradă din New York și a îndemnat soldații americani să nu se supună ordinelor și să incite la violență”, a declarat Departamentul de Stat american pe X.

Petro, primul președinte de stânga din istoria Columbiei, se afla la New York pentru Adunarea Generală ONU, unde a criticat dur administrația Trump. El susține că deține cetățenie italiană și nu are nevoie de viză americană.

Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate