Încep defrișările pe Semenic, pentru domeniul de schi. Argumente pro și contra

Încep defrișările pe Semenic, pentru domeniul de schi. Argumente pro și contra
22,5 ha de padure vor fi defrisate in Parcul National Semenic -Cheile Carasului
În timp ce primăria Reșița anunță începutul defrișărilor ca pe un pas înainte pentru realizarea unui obiectiv important, ecologiștii vin cu argumente contra.
"După cum ştiţi, dezvoltarea zonei turistice Semenic este un proiect de importanţă naţională, fiind inclus în Programul de dezvoltare a turismului montan "Superschi în Carpați”, se menționează pe pagina de Facebook a municipalității.
Replica vine de la cei de la Stop Defrișărilor, care notează: "22,5 ha de padure vor fi defrisate in Parcul National Semenic -Cheile Carasului . Romsilva va taia padurea‼ Programul Super schi in Carpati inventat de Elena Udrea a avut multe esecuri -partii care nu aveau zapada‼
Ce credeti. Va fi zapada la 600 m altitudine. Oare de ce in Austria partiile se fac la peste 2000 m?", consideră aceștia.
Între timp, faptele sunt următoarele: "Direcţia Silvică cere acordul de mediu pentru proiectul Dezvoltarea zonei turistice Semenic – defrișarea vegetației forestiere (H.G. 1019/2020, art. 1, alin. 4), propus a fi amplasat în raza Ocolului Silvic Văliug".
Dezvoltarea zonei turistice Semenic este un proiect inclus în Programul de dezvoltare a turismului montan "Superschi în Carpați”. Terenul pe care se constituie amplasamentul PUZ este situat pe partea nordică a Munţilor Semenic, iar folosinţa lui actuală este de fond forestier şi păşune alpină. Suprafaţa totală destinată amenajării domeniului schiabil, potrivit raportului de mediu, este de 255.483,17 mp (25 de hectare) din care 230.566 mp (23 de hectare) sunt fond forestier. Din acestea, 22,5 ha trebuie defrişate.
Primăria Reşiţa, titularul proiectului, pentru compensarea pierderii de habitate forestiere (făgete) a propus împădurirea unei suprafețe mai mari, de 25,3 hectare, pe terenul cedat la schimb cu statul român, prin Romsilva. Potrivit raportului de mediu, singura activitate cu impact este defrişarea în scopul realizării pârtiilor de schi și a telegondolei.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

