Cod portocaliu de viscol și ninsoare în Caraș-Severin

viscol_42703200
Meteorologii anunță un cod galben de vreme severă pentru județul nostru care va intra în vigoare de la ora 23 pentru ca, de mâine dimineață de la ora 6 să se transforme în cod portocaliu.
Începând din această seară de la ora 19 – până duminică, ora 18, aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării. În noaptea de vineri spre sâmbătă (14/15 decembrie) vor fi mai ales ninsori. Din a doua parte a zilei de sâmbătă (15 decembrie) în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și local în Transilvania vor fi precipitații mixte și se va forma polei. Local, precipitațiile vor fi importante cantitativ.
COD GALBEN Interval de valabilitate: 14 decembrie, ora 23 – 16 decembrie, ora 18
Fenomene vizate: ninsori moderate cantitativ, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului
În intervalul menționat, în Banat, cea mai mare parte a Crișanei, vestul și sudul Transilvaniei, vestul și nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, precum și în zona Carpaților Meridionali. Occidentali și de Curbură vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat consistent de zăpadă. Local se vor cumula 25…30 l/mp și izolat 40...50 l/mp.Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de peste 60 km/h, dar și în regiunile sudice și sud-vestice, cu viteze, în general, de 45…50 km/h.
COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 15 decembrie, ora 06 – 16 decembrie, ora 12
Fenomene vizate: ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă, viscol
În intervalul menționat, în județele Timiș și Caraș-Severin, precum și în zona de munte a județelor Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ninge abundent, se vor cumula peste 60…70 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, iar rafalele vor depăși 70 km/h.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

