Campanie împotriva vitezomanilor

politie_masina_politie_poza_buna_35154000
Începând de astăzi, la nivelul întregii țări, Poliția Română derulează o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere.Timp de trei zile, toate radarele vor fi scoase pe șosele și autostrăzi, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală. Se vor folosi echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM. Pe lângă acestea, se vor utiliza și aparatele etilotest, etilometru și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive."Precizăm faptul că, în primele 5 luni ale acestui an, viteza a generat 17% dintre accidentele rutiere grave înregistrate în țara noastră, ocupând locul trei în ierarhie, cu 470 accidente (cu 104 mai puține decât în perioada similară a anului trecut), soldate cu decesul a 118 persoane (cu 32 mai puține decât în perioada similară a anului trecut) şi rănirea gravă a altor 499 (cu 119 mai puține decât în perioada similară a anului trecut)" transmit polițiștii.La nivelul județului nostru nerespectarea regimului legal de viteză constituie prima cauză a accidentelor rutiere *cu victime*. Au fost înregistrate 34 de accidente cu victime, soldate cu 1 persoană decedată, 7 răniți grav și 43 răniți ușor. În ceea ce privește conducerea sub influența alcoolului, am înregistrat 11 accidente cu victime care au avut această cauză, soldate cu 3 persoane rănite grav și 15 rănite ușor.
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News










