Ajutoare de urgență de la Guvern, 32 de persoane din Caraș-Severin pe listă

ecologizare calnic cu asistatii social (3)
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare de 973.700 lei pentru 280 familii și persoane singure care au probleme după incendii, inundații și fenomene meteorologice severe, probleme grave de sănătate ori alte cauze.
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare de 973.700 lei pentru 280 familii și persoane singure care se află în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundații și fenomene meteorologice severe, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situației socio-materiale, de locuit și de sănătate ale acestora.Astfel, au fost acordați:- 198.000 lei pentru 32 familii și persoane singure din județele Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Dâmbovița, Neamț, Prahova, Satu Mare, Suceava, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București, care se află în situații de necesitate cauzate de incendii; - 101.700 lei pentru 42 familii și persoane singure din județele Ialomița, Neamț și Vaslui, care se află în situații de necesitate cauzate de inundații și fenomene meteorologice severe, altele decât cele care fac obiectul Hotărârii Guvernului nr.365/2019; - 674.000 lei pentru 206 familii și persoane singure din județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București se confruntă cu situații deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.Ajutoarele de urgență au la bază anchetele sociale ale agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială, centralizate la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și se acordă din bugetul alocat Ministerului Muncii și Justiţiei Sociale.[embed]https://www.youtube.com/watch?v=PH0noF1L2Ys[/embed]
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News














