Managerul Spitalului Județean din Reșița. Alina Stancovic,i a fost revocat din funcție. Asta după ce Consiliul de Administrație al unității medicale a înaintat Consiliului Județean, în subordinea căruia se află spitalul, o propunere în acest sens.

Se pare că la baza acestei situații se află  neîndeplinirea obligațiilor din contractul de management referitoare la reducerea arieratelor. Datoriile Spitalului Județean de Urgență se ridică, în momentul de față, la peste 20 de milioane de lei.

Decizia de revocarea din funcție a managerului Spitalului Județean de Urgență Reșița a fost semnată de către președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca.

„La Spitalul Județean de Urgență avem o problemă care trenează de ani de zile. Trebuie să tăiem nodul gordian într-un fel sau altul. Nu avem pe cineva despre care să spunem că este mai bun decât Alina Stancovici, dar trebuie să încercăm și altceva pentru că așa nu merge.Eu nu vreau pe cineva anume la conducerea spitalului. Eu doresc să rezolv problema spitalului, ca acesta să poată să asigure niște servicii decente și civilizate, iar oamenii să nu aducă bani de acasă să își cumpere medicamentele. Asta vreau, indiferent cu cine”, a declarat Romeo Dunca.

Conform unor surse Alina Stancovici și-a anunțat apropiații că va contesta în instanță decizia președintelui și hotărârea Consiliului de Administrație.Interimatul până la organizarea unui concurs va fi asigurat de fostul director medical al spitalului, Cosmin Librimir.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentGrav accident rutier pe o șosea din Caraș-Severin: s-au ciocnit un TIR și două autoturisme. Intervine elicopterul SMURD
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET: Rugăciunea pe care trebuie să o spunem în fiecare zi a vieții noastre