Foarte aproape de a obține o finanțare de peste 8,5 milioane de euro pentru dotarea Spitalului Municipal de Urgență, municipalitatea nu se oprește aici și continuă demersurile, de data aceasta, pentru un spital modular pentru pacienții cu Covid-19.
Pentru aceasta se încearcă obținerea unei finanțări europene pe Programul Operațional Infrastructură Mare. E vorba de alte 3 milioane de euro, însă Primăria Caransebeș trebuie să se miște rapid pentru că termenul limită de depunere a cererii de finanțare este 31 martie. În cazul obținerii finanțării, spitalul modular ar urma să fie construit în zona din spatele actualului spital municipal, mai ales că acolo branșarea la utilități este facilă. Capacitatea spitalului ar fi de 50 de locuri, ceea ce înseamnă 9 saloane și 5 rezerve izolator, în containere modulare.
„Ca dotări vorbim de zonă de sterilizare, filtre pacienți și cadre medicale, sistem de triaj la intrare, zone de amplasare CTA și chillere, rețele de gaze medicale și aer comprimat pentru ATI, injectomate, infuzoare, ventilatoare, monitoare, pentru încălzire panouri radiante, perdele de aer cald, boilere, iluminat de siguranță, camera de gardă, posturi de supraveghere, grupuri sanitare și branșamente la utilități”, spun reprezentanții municipalității.
Noul spital modular, odată realizat, ar putea găzdui secția de Boli Infecțioase, care, în prezent, funcționează la Spitalul Bora, așa cum îl știu localnicii.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin