Deputaţii Ion Spânu şi Ion Mocioalcă au părăsit PSD şi s-au alăturat formaţiunii conduse de Victor Ponta: Pro România.
„Echipa Pro România şi din Parlament şi la nivel naţional se măreşte astăzi cu patru colegi – domnul deputat Ion Spânu, domnul deputat Mihai Valentin Popa, domnul deputat Mihai Mohaci şi domnul deputat Ion Mocioalcă.
Sunt patru oameni alături de care am lucrat în ultimii 17 ani ca membru PSD, cred că toţi sunt mai vechi decât mine în PSD, de pe vremea când alţii erau în PD şi în PRM – cei patru au fost în aceeaşi echipă, am făcut toţi alături de domnul Constantin, de Bănicioiu, de Sorin Câmpeanu, în 2016, campanie în ideea ca România să meargă într-o direcţie bună, să aplice un program de guvernare, de dezvoltare, să promoveze oameni de calitate şi oameni care să fie capabili să guverneze cel puţin la fel de bine, dacă nu cumva chiar mai bine decât am făcut-o în 2012 – 2015.
Lucrul ăsta nu s-a întâmplat, cei patru colegi deputaţi pur şi simplu vor să rămânem în direcţia în care credeam că mergem în 2016, să ne ţinem de cuvânt faţă de cei care ne-au votat şi au crezut ca şi noi că vom face acele lucruri promise şi să dezvoltăm Pro România ca un proiect politic de centru-stânga, pro european, pro dezvoltare, cu oameni capabili să guverneze bine România”, a anunţat luni preşedintele Pro România, Victor Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.
Ion Mocioalcă era președintele filialei PSD Caraș-Severin și s-a numărat printre semnatarii moțiunii contra lui Liviu Dragnea iar Ioan Spânu este unul dintre cei proveniți în PSD după fuziunea cu APR.
Mocioalcă a fost găsit în conflict de interese de către ANI după ce și-a angajat fiica la cabinetul parlamentar, Curtea de Apel Timișoara decizând achitarea acestuia în primă instanță. De mai bine de doi ani dosarul său așteaptă la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul de regularizare. De asemenea, Mocioalcă a fost audiat recent la DNA, presa centrală susținând că ar fi aflat pe surse că Mocioalcă ar fi martor în dosarul Tel Drum.
Cu acești parlamentari trecuți astăzi la PRO România, partidul își va putea constitui propriul grup parlamentar.