Polițiștii cărășeni s-au confruntat cu mai multe cazuri în care șoferii s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice

Polițiști de la Secția 7 Poliție Rurală Moldova Nouă au oprit pentru control, în satul Gornea, un autoturism condus de un bărbat de 58 de ani, din Sichevița, care, la testarea alcoolscop, avea o alcoolemie de 0,74 mg/ l alcool pur în aerul expirat. 

Un alt bărbat în vârstă de 75 de ani din Reșița a fost testat cu aparatul etilometru de polițiștii de la Biroul Rutier Reșița, după ce, duminică, în jurul orei 10.50, a condus un autoturism pe strada Albăstrelelor din municipiu, intrând în coliziune față-spate cu un alt autoturism parcat regulamentar, iar în urma testării s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Atât bărbatul de 58 de ani, cât și cel de 75 de ani au fost conduși la cea mai apropiată unitate medicală unde le-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite. 

În aceeași zi, polițiști de la Biroul Rutier Reșița au oprit pentru control, pe strada Calea Caransebeșului, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Reșița, iar la testarea cu aparatul DrugTest a rezultat valoare pozitivă pentru THC. 

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.23, un bărbat de 49 de ani, din Reșița, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Timișoarei, din direcția Triaj către Câlnic, la trecerea la nivel cu calea ferată, nu ar fi respectat semnalele acustice și luminoase, fiind acroșat în partea lateral dreapta spate de trenul care circula din direcția Reșița Nord-Câlnic. După eveniment, bărbatul și-a continuat deplasarea până pe bulevardul Republicii, unde a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar. 

Bărbatul a refuzat testarea alcooltest, precum și recoltarea mostrelor biologice de către personalul medical, fapt pentru care polițiștii au întocmit dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice, urmând ca acesta să răspundă conform OUG 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru pagubele materiale produse. 

În aceeași noapte, la ora 03.00, polițiști de la Poliția Stațiunii Băile Herculane au oprit pentru control, pe strada Romană din oraș, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din județul Arad, care, la testarea cu aparatul etilometru, avea o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt bărbat de 59 de ani din Caransebeș, care se deplasa sâmbătă,10 iunie, la ora 19.00, pe strada Teiuș din municipiu, pe o bicicletă, a pierdut controlul asupra ghidonului, căzând cu bicicleta pe partea carosabilă. Acesta avea o alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului bărbatul de 59 de ani a fost grav rănit și transportat la spital. 

Tot sâmbătă, la ora 18.57, polițiștii de la Biroul Rutier Reșița au oprit pentru control, pe strada Castanilor, un autoturism condus de un bărbat tot de 59 de ani, care, fiind testat alcoolscop, avea o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În jurul aceleiași ore, pe DN 6, în localitatea Constantin Daicoviciu, polițiștii de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 57 de ani, care avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 00.40, polițiști de la Poliția Orașului Oțelu Roșu au oprit pentru control, pe DC 2, în comuna Marga, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, care avea o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

În toate aceste cazuri, persoanele au fost conduse la spital pentru prelevarea de mostre biologice, iar polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările.

Vineri seara, la ora 19.05, polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa au depistat pe DJ 585, în comuna Ramna, un bărbat care conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. 

Un alt bărbat de 60 de ani din Armeniș a condus în data de 9 iunie, la ora 08.30, pe DN 6, în comuna Armeniș, un tractor neînmatriculat în circulație, la un moment dat intrând în coliziune cu colțul din dreapta față al unei rulote tractate de un autoturism, tractorul fiind proiectat cu partea din față în afara părții carosabile. 

Bărbatul de 60 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Și în aceste cazuri au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Respectați regulile de circulație! Nu puneți în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, aveți grijă de viața dumneavoastră și nu fiți indiferenți la ceilalți participanți la trafic!

Consumul de alcool sau droguri conduce, printre altele, la scăderea funcțiilor vizuale, la scăderea atenției distributive, limitează capacitatea de a urmări obiecte în mișcare și conduce la reacții întârziate în situații limită în trafic. 

Riscul de implicare în accidente rutiere crește substanțial în momentul în care conducătorul auto se confruntă cu capacitate de concentrare și procesare a informațiilor reduse, precum și cu dificultăți în a controla vehiculul, toate acestea fiind consecințe ale consumului de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive. 

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentAmendă de 5.000 de lei și marfă confiscată la un depozit de lemne din Caraș-Severin
Articolul următorClubuldepresa.ro, semnal de alarmă: Nu desființați protecția sursei!