Sfântul Ilie se sărbătorește astăzi. Tradițiile sunt extrem de stricte cu această zi. Află, din materialul următor, care este însemnătatea celor mai răspândite obiceiuri de Sfântul Ilie. 

Sfântul Ilie, aducătorul de ploaie

În tradiţia populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie şi că poate provoca furtuni puternice.

Tradiţii de Sfântul Ilie

Pe data de 20 iulie, creştin-ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Ilie, unul dintre cei mai importanţi sfinţi din calendarul creştin-ortodox. Sfântul Ilie este cunoscut şi ca „Sfântul care aduce ploaia”. Şi de acest sfânt creştin ortodocşii au legat o sumedenie de tradiţii şi obiceiuri. 

Cine este Sfântul Proroc Ilie

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este sărbătorit, în fiecare an, pe 20 iulie. Sfântul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia în cetatea Tesve, din Galaad (Israel), situată dincolo de Iordan. De aici avem şi numele prorocului – Ilie Tesviteanul.

Potrivit tradiţiei, Sovac, tatăl lui Ilie, a văzut oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl înveleau pe Ilie în haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.

Sfântul Ilie a trăit cu peste 800 de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab. Şi-a desfăşurat activitatea în regatul Israel din Samaria.

Regele Ahab, la îndemnul soţiei sale, introduce în regatul israelitean cultul zeului Baal. La porunca lui Dumnezeu, Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab şi îi vesteşte acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul prin secetă. Cerurile vor fi închise timp de trei ani şi jumătate.

Sfântul Ilie se ascunde de furia lui Ahab la pârâul Cherit, unde va fi hrănit de un corb, apoi la văduva din Sarepta Sidonului. În casa acestei văduve, prorocul Ilie va face minuni: îl va învia pe fiul acesteia şi îi va înmulţi făina şi uleiul.

Spre sfârşitul anilor de secetă, pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune împăratului să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel şi să se roage mai întâi prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal. El a reuşit să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoţi ai lui Baal nu au reuşit să facă.

Sfântul Ilie – tradiții și obiceiuri 

De Sfântul Ilie, tradiţia ne relatează că se mănâncă primele roade ale verii, nuci şi mere, al căror consum este interzis până în această zi, pentru a nu aduce grindina asupra pomilor şi pentru a nu primejdia recoltele.

De Sfântul Ilie, femeile de la sate culeg busuioc şi îl duc la Biserică, aşezându-l la icoane. Tot ele pregătesc pachete pe care le dau de pomană pentru sufletul copilaşilor morţi devreme. 

De asemenea, se pot împărți fructe, apă, flori de câmp şi alte bucate.

Articolul precedentPrognoza meteo actualizată! COD GALBEN de caniculă și ploi torențiale, în aproape toată țara!
Articolul următorCăldură extremă în România: 41 de grade la umbră, în weekend – Al treilea val de caniculă lovește săptămâna viitoare – Anunț ANM