Două unităţi de învăţământ cu profil tehnologic din Reşiţa, alături de Primăria municipiului şi peste 30 de agenţi economici vor colabora, începând cu anul şcolar 2019 – 2020, pentru dezvoltarea învăţământului profesional dual.
„Sunt bucuros că am ajuns cu şcoala duală în cel de-al treilea an, că avem 171 de locuri solicitate. Am rugat cadrele didactice să ni se alăture în acest demers şi, în lunile martie, aprilie, mai, să mergem în judeţ şi să prezentăm oferta educaţională, care este una foarte generoasă. Sunt convins că există familii necăjite din zona rurală din Caraş-Severin. Dacă oamenii află că elevilor li se oferă trei mese gratuite pe zi, cazare gratuită şi, pe lângă acestea, mai şi câştigă 400 lei pe lună în şcoala duală, foarte mulţi părinţi îşi vor trimite copiii la oraş, aşa cum o făceau prin anii ’70 – ’80”, a declarat primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa.
Începând cu anul şcolar viitor, la Reşiţa vor funcţiona două unităţi de învăţământ cu profil tehnologic, respectiv, Colegiul Tehnic şi Colegiul Economic al Banatului Montan. Acestea, alături de Primăria Reşiţa, vor avea ca parteneri peste 30 de agenţi economici din municipiu şi din împrejurimi.
Numărul elevilor dar și al agenților economici care aleg școala duală este tot mai mare iar o delegație africană a venit recent la Reșița tocmai pentru a vedea pe viu cum funcționează școala duală reșițeană.