Şeful Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor Gigel Ştirbu a declarat că directorul general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Georgică Severin, a fost invitat la audieri, dar nu a confirmat, deocamdată, participarea.
Decizia Comisiei vine în urma unei petiţii depuse de jurnaliştii Radio România Actualităţi la forul legislativ, în care aceştia îl acuză pe Georgică Severin că risipeşte banii publici, în care „clientela politică PSD primeşte salarii comparabile cu ale şefului statului”, salarile managerilor la RRA fiind de peste 18.000 lei.
„Da, bineînţeles că am primit petiţia. I-am trimis invitaţie domnului Georgică Severin pentru marţi la ora 14.00. Invitaţia este trimisă mai demult. Singura problemă este că dânsul a fost plecat săptămâna trecută, iar săptămâna aceasta l-am avut pe ministrul Culturii, aşa că dânsul va veni marţi. Încă nu am primit confirmarea, dar un văd de ce nu ar veni”, a declarat deputatul PNL Gigel Ştirbu, pentru Mediafax.
Citește mai multe aici!