În timp ce conducea un autoturism pe DJ 582, din direcția Reșița către Văliug, un bărbat de 32 de ani din Reșița ar fi pierdut controlul direcției de mers, intrând cu autoturismul într-un copac de pe marginea drumului, fiind proiectat apoi într-o râpă.
În urma evenimentului, bărbatul aflat singur în mașină, nu a suferit vătămări corporale, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat că avea o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, polițiștii au stabilit că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.
Totodată, săptămâna trecută polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni de tipul Truck&Bus, pentru verificarea legalității transportul de persoane și mărfuri, activități înscrise în Planul de operațiuni Roadpol pentru anul 2022.
În urma acestor activități, au fost aplicate 173 de sancțiuni contravenționale, 141 pentru nerespectarea prevederilor legale pe linia transportului de marfă și 32 pentru încălcarea normelor legale privind transportul de persoane.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin