”Drumul lui Rujan” cum a fost supranumit după desele intervenții ale consilierului Dumitru Rujan în plenul Consiliului Județean Caraș-Severin a primit finanțare.
Acest drum străbate zona de munte a comunelor Cornereva și Teregova și mai multe acumulări hidrologice, fiind atât de interes turistic dar și ca o scurtare a distanței dintre cele două localități cărășene.
Este un parteneriat în folosul comunităţii, care va face ca cei peste 11.000 de locuitori din zonă şi cei peste 320.000 de locuitori ai judeţului Caraş-Severin să se bucure de o infrastructură de bună calitate şi conexiuni rutiere adecvate. Proiectul, a cărui valoare depăşeşte 26 de milioane de euro, este contractat în parteneriat de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin (lider de proiect) şi primăriile comunelor Teregova, Cornereva şi Mehadia. Investiţia cuprinde lucrări de modernizare a drumului judeţean pe teritoriile administrative ale celor trei comune, în intravilanul şi extravilanul localităţilor Plugova, Borugi, Cornereva, Costiş, Obiţa, Rusca şi Teregova.
„Acest drum, care este finanţat prin Regio – Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională e mai mult decât o reabilitare, este o modernizare, ce ar aduce, pe lângă elementele de confort în trafic, şi un alt nivel de siguranţă în trafic, mai ales că se doreşte o dezvoltare a turismului în zonă. Urmează perioada de implementare şi îmi doresc să meargă cât mai repede proiectarea şi execuţia, pentru că vorbim de o complexitate a lucrărilor, fiind şi zonă de munte, care va pune la încercare constructorul ce va câştiga licitaţia. Suma totală pe care Consiliul Judeţean Caraş-Severin a depus-o în proiecte, până în acest moment, se apropie de 80 milioane euro, depuse prin POR, la care se adaugă şi alte două proiecte, prin SUERD, care însumează 40 milioane euro, care se află în diferite faze de evaluare sau precontractare”, a afirmat directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim.
Pe lângă cei aproape 41,4 km de drum modernizat, vor fi realizate, prin proiectul „Modernizare DJ608 Plugova (DN6) – Globurău – Costiş – Borugi – Cornereva – Obiţa – Rusca (DN6)” şi zece noi podeţe, iar pe alte 19 poduri urmând a avea loc diferite lucrări de reparaţii.
”Cel mai mare contract de finanțare semnat până acum de Consiliul Județean Caraș-Severin cu Agenţia de Dezvoltare Vest a fost parafat luni, la Reşiţa. Este vorba de proiectul „Modernizarea DJ608 Plugova (DN6) – Globurău – Costiș – Borugi – Cornereva – Obița – Rusca (DN6)”. Valoarea totală a proiectului este de 125.469.840,79 lei, adică peste 26 milioane de euro, care înseamnă 41,377 kilometri de drum județean modernizat.
Investiția cuprinde lucrări de modernizare a drumului județean, construirea a zece noi podețe și reparații prevăzute la 19 poduri existente, toate acestea fiind pe teritoriul administrativ a trei comune, respectiv, Mehadia, Cornereva și Teregova” spune vicepreședintele Ionuț Popovici.