Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest are, începând de astăzi, un nou președinte. Romeo Dunca se va afla în fruntea organismului ce coordonează activităţile de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.

Numirea președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin a fost oficializată la ședința CDR Vest desfășurată astăzi, la Arad. El îi succede lui Iustin Cionca, omologul său din județul Arad, care va ocupa funcția de vicepreședinte până la finalul anului 2022. Conform statutului CDR Vest, președintele și vicepreședintele nu pot fi reprezentanţi ai aceluiaşi judeţ. Cele două funcţii sunt îndeplinite, prin rotaţie, pentru câte un mandat de un an, de către preşedinţii consiliilor judeţene.

 

Romeo Dunca va deține astfel funcția de conducere a Consiliului pentru Dezvoltării Regionale chiar în primul an al noului exercițiu financiar. Programul Operațional Regional 2021 – 2027, în care ADR Vest va fi autoritate de management, va aloca regiunii Vest 1,1 miliarde euro și va urmări șapte priorități:

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentRaed Arafat spune că în România nu se pune impun măsuri dure ca în Austria
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Călin Georgescu: Da, voi candida la alegerile prezidențiale din 2024