După o victorie muncită în campionat cu CSM București și o victorie clară în Cupă cu Odorheiul, SCM Politehnica Timișoara era favorită pe hârtie în fața echipei gazdă.

Acest lucru s-a văzut și în teren, însă numai timp de o repriză. Timișorenii au avut avantaj de 3 goluri pe început de meci, dar gazdele au revenit rapid în joc. Echilibrul s-a păstrat pe tabelă până în ultimul minut al primei părți, când vasluienii au reușit să înscrie două goluri și la pauză aveau 13-11. 

La începutul părții a doua gazdele au luat un avantaj de trei goluri, pe care l-au păstrat până la jumătatea reprizei, când un gol al lui Sadoveac i-a adus pe timișoreni la o lungime distanță. Cu zece minute înainte de final, formația gazdă a profitat de erorile din apărarea timișoreană,  și-a asigurat o diferență de 4 goluri pe care a reușit să o și păstreze până la final. S-a încheiat 28-24, iar Poli a suferit a cincea înfrângere stagională în campionat.

Cel mai bun marcator timișorean a fost Marius Sadoveac, autor a 9 goluri, iar celelalte reușite le-au aparținut lui Dragas – 3, Pribanic – 3, Marijanovic – 3, Cîmpan – 3, Milosevic – 1, Fenici – 1, Năstăsie – 1.

După 8 etape, Poli ocupă locul 10 în clasament, cu 8 puncte, la egalitate cu CSM București, și la numai o lungime de adversarul din etapa viitoare, AHC Dobrogea Sud.

Articolul precedentSe strâng donații pentru un monument al Revoluției din 1989, la Timișoara. Planurile Primăriei
Articolul următorLa Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș continuă ridicarea standardelor FOTO