După mai bine de trei luni de pauză, activitatea fotbalistică a reînceput în Valea Domanului! Startul a fost dat de juniorii clubului CSM Reşiţa; tinerele speranţe ale rosso-nerilor se antrenează din această săptămână după un program riguros, care respectă toate cerinţele impuse prin protocoalele întocmite de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii.
Antrenamentele au loc pe grupuri de şase sportivi, iar activitatea e coordonată de tehnicienii centrului de copii şi juniori. Reluarea pregătirilor e salutată şi de şeful din Valea Domanului, prezent la antrenamente, Cristian Bobar s-a asigurat că sunt respectate toate măsurile de siguranţă cerute pentru reluarea activităţii sportive.
“Din această săptămână reluăm pregătirile cu copiii de la centrul nostru; vor fi antrenamente în fiecare zi, de la ora 10 dimineaţa până la 8 seara. Încercăm să respectăm protocolul dat de minister, document care prevede că avem voie să organizăm antrenamente în grupuri de maximum şase sportivi. Înaintea începerii şedinţei de pregătire, sportivilor şi antrenorilor li s-a luat temperatura. De asemenea, avem adeverinţe semnate de părinţi care confirmă că sunt de acord să permită copiilor lor să se antreneze. Tocmai am spus antrenorilor să transmită părinţilor că alegerea este a lor, că nu este nicio problemă dacă nu sunt de acord, copiii nu sunt daţi afară, pot reveni oricând la pregătire. Cred totuşi că această perioadă de inactivitate de trei-patru luni este mult prea mare, noi am investit anul trecut în câteva cantonamente, iar din cauza acestei pauze s-a pierdut absolut totul. Foarte important e faptul că pe 1 iulie încep şi antrenamentele seniorilor; avem regula care spune că la echipa mare trebuie să jucăm cu un junior de 2002 permanent în teren, pe lângă unul de 2000. Am discutat şi cu Alex Pelici, mi-aş dori foarte mult ca acel junior de 2002 să fie din pepiniera noastră. E momentul să-i forţăm, cu ghilimelele de rigoare, şi să le dăm o şansă. Bineînţeles, depinde doar de ei; mie îmi este mult mai uşor să iau tineri din curtea noastră, decât să merg să stau pe la uşi la Dinamo, CFR sau Viitorul, ca să împrumut jucători. Dar, aşa cum le-am spus şi lor, totul depinde doar de ei”, a declarat Cristian Bobar.
Primii care au revenit pe gazonul sintetic din Valea Domanului au fost juniorii grupei CSM Reşiţa Under 19, grupă pregătită de antrenorul Roco Sandu.
„Este primul antrenament pe care îl efectuăm după această pauză foarte lungă. Am mai avut discuţii referitoare la reluarea pregătirilor, era vorba să începem de acum două săptămâni, dar atunci situaţia nu ne-a permis să dăm startul antrenamentelor. Acum este data de 22 iunie, cred că am stat aproximativ trei luni; au fost trei luni de aşteptare şi de regrete, pentru că nu am mai putut juca, şi aveam o şansă bună să mergem mai departe, între primele 16 echipe ale ţării. Această grupă de 2002, adică juniori A, este o generaţie bună. În seria în care am jucat, la momentul suspendării ocupam locul 2 după Ripensia Timişoara, singura echipă în faţa căreia am suferit înfrângeri la limită; în rest am avut doar victorii, multe goluri înscrise şi puţine încasate. Primele două aveau dreptul să meargă mai departe, aşadar puteam să ne calificăm între primele 16 din ţară. Anul 2020 e pierdut pentru performanţă, dar generaţia actuală nu e pierdută, pentru că jucătorii născuţi în 2002 mai dreptul la un an în grupa aceasta de vârstă. Am avut doar doi fotbalişti mai mari, Cristi Lolea şi Carlos Popescu, care au părăsit grupul. Nu pot spune aşadar că este o generaţie pierdută, ba din contră, acum completăm şi de la 2003 cu câţiva tineri jucători de perspectivă. Avem câţiva juniori buni, care ar trebui să facă pasul către echipa mare, având în vedere că Federaţia impune folosirea de jucători tineri. Cred că e normal să luăm din pepiniera noastră, să nu aducem din ţară, dar depinde doar de ei, de seriozitatea lor”, a spus antrenorul Roco Sandu.