O reșițeancă este pasibilă de o amendă pentru că a sunat la 112 după ce a văzut ieșind fum puternic din curtea Colegiului Național Traian Lalescu.
”Pentru că am sunat la 112 în legătură cu un fum dens care ieșea dintr-un liceu în renovare, m-a sunat înapoi poliția română să mă anunțe că îmi dă amendă pentru că eu am adus la fața locului un echipaj de poliție și unul de pompieri degeaba. Cam aici se oprește logica lor” scrie Anca Roșnoveanu pe contul său de facebook.
Norocul femeii a fost că, într-un moment de inspirație, a și filmat fumul puternic care se vedea, căci altfel era bună de plătit amenda. După apel se pare că cineva din Poliție ar fi sunat-o pentru a-i lua datele și a o amenda pentru folosirea abuzivă a Serviciului Național pentru Apel de Urgență.
Pentru că am sunat la 112 în legătură cu un fum dens care ieșea dintr-un liceu în renovare, m-a sunat înapoi poliția română să mă anunțe că îmi dă amendă pentru că eu am adus la fața locului un echipaj de poliție și unul de pompieri degeaba. Cam aici se oprește logica lor.Niște muncitori ardeau resturi, dar nimeni nu se întreabă de ce fac asta acolo și de ce poluează un cartier întreg. Miroase a plastic ars peste tot.Cât despre amendă, ne vedem în instanță. Dar ce ne facem cu atitudinea, că nu le-o mai schimbă nimeni.
Publicată de Rosnoveanu Anca pe Joi, 15 august 2019
”Niște muncitori ardeau resturi, dar nimeni nu se întreabă de ce fac asta acolo și de ce poluează un cartier întreg. Miroase a plastic ars peste tot. Cât despre amendă, ne vedem în instanță. Dar ce ne facem cu atitudinea, că nu le-o mai schimbă nimeni?” mai scrie revoltată reșițeanca.
Inspectorul Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, spune însă că ieri nu a fost aplicată o asemenea amendă, chiar dacă femeii i s-au luat datele de identificare pentru a primi amenda acasă, în plic.
Dar ce ne facem cu atitudinea?…